sâmbătă, 20 mai 2017


Iubita mea, fata mea, floarea mea, inima mea, de cand ai plecat imi lipsesti la fel, in fiecare zi la fel, in fiecare noapte la fel. Te visez tot timpul, in toate formele tale, vie, frumoasa, cadavru, rece, murind, si in toate te iubesc la fel, tot timpul, in fiecare zi si in fiecare noapte, ti-as saruta labele picioarelor, o, tu, Margareta, osisoarele tale, viata mea, fata mea, iubita mea, mama mea, inima mea.

vineri, 30 decembrie 2011

spam

Astăzi, 30 decembrie 2011, o nouă zi memorabilă în care mă las cuprinsă de tot răul, trec prin toate formele combinate şi separate de neîncredere, gelozie, paranoia şi profundă plictiseală, cu analiza prealabilă a tuturor cauzelor psihologice care mă conduc periodic la astfel de decăderi (trebuie spus că între timp partea cu analiza psihologică a devenit de-a dreptul repulsivă, chiar nu mai găsesc nicio plăcere în a învârti pe toate părţile diverse întâmplări dealtfel extrem de banale). Toate astea în timp ce persona mea se odihneşte pe canapea, uşor distantă şi foarte calmă, întotdeauna mi-a fost greu să renunţ la aparenţe.

marți, 20 decembrie 2011

Din seria "How to improve your self-esteem in ten days"

Găsesc mare plăcere în a dezamăgi.(Prima pe listă sunt desigur eu, însă nu mă pot plânge, nu-mi lipsesc nici resursele şi nici candidaţii).

miercuri, 19 octombrie 2011

In care se vorbeste despre plictiseala

In fiecare sâmbată dimineaţă merg la flohmarkt, încep să am ritualuri. Sâmbătă este ziua în care respir praful tuturor lucrurilor şi al uzurii inevitabile, tot stând aşa la limita intimităţii cu nişte oameni necunoscuţi, cu hainele purtate de fete tinere pe care le măsor din ochi, de la distanţă, sânii, picioarele, braţele, şi neplăcerea de a umple cu corpul meu spaţiul lor gol, fete mari cu spatele lat, cu picioarele mici, fete uriaşe cu sâni mici si păr lins si blond, fete punk revarsându-şi dulapurile ca pe nişte intestine pe jos, şi atingerea aproape lichidă a hainelor lor negre, şi nelinistea din ele, ruşi vânzând dulapurile unor bunici germane, haine de carnaval, pantofi numarul 35 ai unor femei cuminţi acum moarte, apoi standuri cu haine militare, standuri cu nasturi, cu statui, cu cutii, cu poze, cu hainele unor copii, si între toate glasul stident al negrilor şi esticilor şi asiaticilor, agitand în aer pantofi cu sclipici si rochii cu paiete, şi mirosul greu al şifonierelor descarcerate, hainele strânse într-o viaţă, acum inutile, străini cumpărand sutienele mari ale unor doamne, si fustele lor verzi din lâna moale si fină, si din nou mirosul, praf si molii si moarte, praful oamenilor frecandu-se de obiecte, frecandu-se de zile si decojindu-se ca fluturii, ca praful de pe fluturi, şi drept în mijloc, supremă garanţie a prezentului şi simbol al vieţii, standul cu cartofi prajiti cu maioneza si currywurst, îndreptându-şi în sus mirosul etern, ca pe o masivă coloană a infinitului.

miercuri, 1 iunie 2011

Un an

Sunt zile în care nu aparţin niciunde, și toată greutatea dispare ca și cȃnd nici n-ar fi fost vreodată acolo, rămane doar orasul acesta încă străin, și locurile lui neatinse. Sunt alte zile în care bucurestiul îmi lipsește ca și cum mi-ar lipsi rinichii, și-aș umbla umflată și vȃnată pe străzi, și lumea s-ar speria de mine și m-ar ocoli instinctiv, cine naiba să vrea să aibă de-a face cu tine în astfel de momente. Practic, nu pot să scriu nimic care să fie mai mult decȃt o simplă descriere a unor întamplări, în anul lung care a trecut am ramas cumva în spatele lucrurilor, tot alergȃnd dupa ele și încercȃnd sa le fac ale mele. De fapt, e și bine și rău, la fel ca acasă, doar că altfel de bine și altfel de rau. Mai sunt și zile în care plutesc într-un delir al trecutului, și mestec la nesfȃrșit cȃte-o întȃmplare veche, ca pe-un fir de iarba in gură, pȃnă ce verdele ăla se-ntinde și devine grețos și fără consistență (partea proastă e ca din păcate chiar și intamplările nefericite devin cumva supra-afective și valoroase, cum a fost ziua in care ne-am îmbătat îngrozitor la control, și eu vorbeam în engeză cu un tip cu chelie care-mi zicea kiddo, și am dormit la tine, și a doua zi mi-a fost rău și am vomitat toată ziua, plus vinovaţia, plus inutilitatea care mă paralizau, mă lipeau pur si simplu de saltea și nu mă mai puteam ridica, idioată, degradare, orgoliu, imbecili, corp, și tu te-ai intors la un moment dat cu sara din oraș, c-o pungă cu pești roșii mici cumpăraţi de la petshop, și bineînţeles că sara a scăpat punga pe jos, si a trebuit sa adunaţi peștii cu unghiile cu degetele). Mi-e dor de-acasă, și nu mai știu unde e asta.

sâmbătă, 19 iunie 2010

Erată. Sunt femeie.

Pseudo-identitatea masculină asumată într-un moment dada, în care primele nume pe care le-am găsit într-o carte aleasă la întâmplare erau ernesto, marco şi hipolito, a început între timp să mă strângă ca dracu. Dacă eşti bărbat, nu poţi să arăţi că: eşti preocupat de tine însuţi în mod excesiv, te auto-constitui într-un obiect al dorinţei mediată prin interpuşi aleşi în urma unei selecţii de tip freudian, te adori în asemenea măsură încât ajungi să te auto-pastişezi în încercarea tot mai diluată de a te atinge, ai depresii periodice şi dorinţe tenebroase, întotdeauna traversate de gelozie şi/sau invidie plus un foarte vechi sentiment de inferioritate, eşti sub-sub-sub, eşti frumoasă şi te îmbraci mişto, asculţi muzică mişto şi citeşti lucruri mişto, expui cu detaşare teorii feministe în care arăţi că nu mai crezi în povestea cu prinţul cam de pe vremea în care ai renunţat la religie în forma ei instituţionalizată, şi, apropo de asta, în general morala creştină te-a limitat şi te-a traumatizat, reducându-te la această fiinţă care nu (mai) poate să-şi trăiască experienţele fără să simtă gustul acru al vinei, în fiecare seară, mai ales seara, mai impingi puţin graniţele vizibile ale propriei feminităţi printr-o mică inserţie de libertate într-o zonă nouă a ta ori a corpului tău, şi aştepţi cu nerăbdare efectul, care în majoritatea cazurilor nu poate să fie altfel decât dezastruos, dar te recompui pe parcurs şi te descompui doar atunci când nu te vede nimeni prea clar, tot seara, de exemplu, atunci când stai cu mai mulţi oameni la masă şi ai vrea să fii dreaptă şi clară ca un brici, ca o linie, ca o ventuză, dar de fapt chiar nu înţelegi de unde începi şi unde te-ai putea termina, şi de ce întreaga ta fiinţă seamănă mai degrabă cu un lichid dispersabil oriunde. Mi-e dor de toate astea ca de mine.

miercuri, 5 mai 2010

Poezie veche/ Virgil Mazilescu

mușcam dintr-un măr pe iarbă la umbra gardului în care s-a spînzurat auzind năluci de vrăbii cîinele negru al vecinului gheorghe acum o săptămînă și ceva și mă gîndeam cu tristețe la soarta nenorocitului animal oh ar putea fi trecut cu vederea sufletul care n-a sărit încă șanțul dintre moarte și o parodie oarecare?

joi, 29 aprilie 2010

“La Vulturul de Mare cu Peştele în Ghiare” - o foarte scurtă istorie a comunismului

“D-nului Sas Savu, comisar ajutor de la Chestura Poliţiei Arad, i s’a aplicat pedeapsa “punerea în disponibilitate”, pentru faptul că fiind căsătorit şi cu copil, a avut legături nepermise cu o tânără funcţionară dela Tribunalul Arad, făcând-o să creadă că se va căsători cu dânsa şi care apoi aflând că a fost înşelată a căutat să se sinucidă ; precum şi pentru faptul că dându-şi calitate de comisar şi un nume falş, sub teroarea ameninţării a pretins şi a primit dela un cetăţean sărac suma de 3800 lei, un car de lemne şi un porc, intimidându-l că-l va trimite în judecată pentru furt, deşi în realitate cetăţeanul nu era vinovat”. (Monitorul Oficial, 19/07/1948)

“Este oprit a se vâna în tot timpul anului bufniţele mari, ciuhurezii, strigile, cucuvelele şi ciufii.” (Monitorul Oficial, 02/03/1948)

“D-nul Ivanciuc Vasile, fost administrator la Penitenciarul Petroşani, se condamnă la plata sumei de 1700 lei, costul unui brici şi a 10 bucăţi arcuri maşină de tuns.” (Monitorul Oficial, 21/07/1948)

“Prin decizia ministerial numărul 3085 din 1948, d-na Nicolina Zaharia Stancu se numeşte, pe data publicării prezentei deciziuni, inspectoare onorifică la Direcţiunea Generală a Teatrelor, având ca atribuţiune principală organizarea şi controlul spectacolelor pentru copii.” (Monitorul Oficial, 02/03/1948).

“Idem nr. 153 din 16 Februarie 1948, se consideră demisionaţi din serviciu pe data angajării şi numirii, pentru neprezentare la serviciu:
- Seful de birou temporar Vartolomeu Ion
- Femeia de serviciu bugetară Ciornea Elena
- Femeia de serviciu bugetară Gordea T. Nastasia” (Monitorul Oficial, 02/03/1948)

„Comunicat al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri:
Pentru realizarea stemei descrisă în articolul 103 al Proiectului de Constituţie al Republicii Polulare Române, Preşedinţia Consiliului de Miniştri instituie un concurs pentru cea mai bună executare tehnică şi artistică a stemei R.P.R. [...]Stema R.P.R. va reprezenta munţi împăduriţi deasupra cărora se ridică soarele, având în mijloc o sondă, iar în jurul Stemei o coroană de spice de grâu. [...] Rezultatul concursului se va da la data de 1 Mai 1948, într’un cadru festiv.” (Monitorul Oficial, 13/03/1948).

„Prin decizia nr. 17688 din 2 Martie 1948 s’a schimbat d-nului Bernhardt, prin botez Gheorghe-Katz, născut la 18 Noemvrie 1907, în Bucureşti, strada Sfinţilor nr.10, numele său patronimic de Katz în acela de Garcea, spre a se numi Bernhardt, prin botez Gheorghe-Garcea.” (Monitorul Oficial, 05/03/1948).

„Noi, Col. Maj. V. Arisţiu, preşedintele Tribunalului Militar Craiova, ordonăm:
Ca inculpatul Menchievici O. Constantin să se prezinte în ziua de 30 Martie 1948 pentru a fi judecat de crimă de port ilegal de uniformă sovietică”. (Monitorul Oficial, 08/03/1948)

„Dacă sonda s’a oprit din mers singură, planul ei de producţie nu se modifică.”(Monitorul Oficial, 05/08/51948)

„Noi, ministerul industriei decidem:
[...] Art.3 – sub denumirea de paste făinoase intră următoarele produse: macaroane, spaghetti, fidea, fideline, pătrăţele, stelişoare, cuşcuş, orzişor.” (Monitorul Oficial, 30/07/1948)

„Pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial, Consorţiul textil S.A.R. „La Vulturul de Mare cu Peştele în Ghiare” din Bucureşti, al cărui unic acţionar este statul român, fuzionează cu Societatea Comercială de Stat „Textila” din Bucureşti.” (Monitorul Oficial, 05/08/1948)

„In cadrul Ministerului Afacerilor Interne se înfiinţează Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului. Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului are ca îndatoriri: apărarea cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii R.P.R contra uneltirilor duşmanilor din interior şi exterior.”(Monitorul Oficial, 30/08/1948).

„Bursele sunt de două feluri: burse în casă (camin) şi burse în masă (cantină). [...]Niciun student nu poate cumula două burse (în afară de bursa în casă cu bursa în masă), sub sancţiunea trimiterii studentului în faţa comisiei de disciplină.”(Monitorul Oficial, 10/09/1948)

„Noi, ministerul muncii şi prevederilor sociale, decidem:
Art.1 – prin derogare de la art.1, pct. I şi II, din decizia ministerială nr. 397 din 1948, toate magazinele comerciale, inclusiv cele alimentare, din oraşul Câmpina, vor fi deschise între orele 7 – 13 şi 15.30 – 18, cu excepţia zilei de Joi, când vor fi deschise numai dimineaţa, între orele 7.30 – 13.” (Monitorul Oficial, 22/09/1948).

„In numele legii şi al Prezidiului R.P.R. , Noi, Preşedintele Tribunalului Militar Timişoara,
Mandăm şi ordonăm tuturor agenţilor forţei publice să aducă înaintea noastră, în ziua de 9 Noemvrie 1948, ora 8, pe Fischer Etti, de 21 de ani, cu ultimul domiciliu cunoscut în Bacău, strada Cernea nr.2, pentru a fi audiată în calitate de inculpată pentru delictul de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzut de articolul 579 din codul justiţiei militare.” (Monitorul Oficial, 30/09/1948)

vineri, 9 aprilie 2010

Dumitru, 87 de ani.


Clara Wicke

Am ajuns pe la prânz, casa era plină de oameni. Apoi am pornit după mort și feliile de realitate se rupeau ca așchiile, aerul poros și balșul improvizat, pre-fabricat din decoruri subţiri, căldura insuportabilă, oamenii uitându-se la noi de departe.

Mortul era așezat într-o mașină veche cu număr de italia, deasupra două difuzoare enorme și o melodie la trompetă, repetată in buclă si oprindu-se brusc la fiecare intersecţie, când rudele începeau să arunce cu bani. Monedele îi nimereau uneori în cap pe membrii cortegiului funerar, ceea ce cauza o ruptură periodică în imaginea lor cartonată, de suferinţă și pioșenie.

Bunica mea, agăţată de mine ca un balot, și ecranând total orice emoţie posibilă, îmi povestea senin întâmplări arhi-cunoscute din tinereţea ei, ca și cum am fi pornit la o plimbare pe strada principală a balșului, într-o frumoasă zi de martie. Uneori se oprea și stiga ascuţit HEI, HEI, la copiii de la școala ajutătoare, care se încolăceau ca câinii la picioarele noastre, ridicând praful alb și fin în goana lor după bani.

Ce mort frumos! spune bunica mea brusc, ca o concesie făcută acestui moment pe care nu putea să-l ignore cu totul, domnu’ marcel când a murit arăta foarte rău, se scofâlcise, și parcă și mâinile îi stateau nu știu cum, așa chircite, ca la pasăre, da ia uite-l pe Titu ce bine arată, ce prestanţă are, și ce greu e!, că de-abea l-am dezbrăcat cinci femei. Cum de ce să-l dezbrăcăm? Păi nu trebuia să-l spălăm și pe el, să-i punem și lui maiou și bichini noi?

Un timp, cuvântul „bichini” a rezonat zgomotos, lovindu-se ca o bilă de pereţii metalici ai capului meu gol. Eram un aparat de înregistrat imagini mecanice lipsite de sens, un băiat de la școala ajutătoare, cu gura căscată și mustaţa de-abia crescută mergea în dreapta mea (încercând să pară copleșit de durere), în faţă picioarele mici ale văduvei, în pantofi noi și rigizi, luptându-se să înainteze, ca și cum aerul ar fi avut o consistenţă cleioasă, groparul obez, în blugi legaţi cu sfoară, cu picături mari de transpiraţie curgându-i pe deasupra zâmbetului larg, bunicul meu senil îmbrăcat impecabil într-un costum gri șoarece spunându-mi că ar avea nevoie de niște lame de ras mai speciale din germania, o găină neagră cârâind apatic, strânsă în braţe de o femeie care trebuia să o arunce peste groapă.

La sfârșit, pomana la restaurantul din centru, între spoturi, pereţi din rigips și scaune înalte din imitaţie de piele, în faţa mea trei babe din satul moronești mestecând în tăcere, de sub buza de sus ieșindu-le în afară câte un singur dinte argintiu și drept ca o sentinţă.

joi, 18 martie 2010

O mătură m-a adus la viaţă în dimineaţa zilei de 17 martie.

Uneori mă îngrozește acest joc nesfârșit al aparenţelor, obligaţia de-a te folosi de un personaj pe care să-l prezinţi celorlalţi ca să poţi apoi să fii digerat, dat peste cap, înghiţit, depășit și clasificat.

Alteori sunt una cu mine, și cred până la capăt în figura de cerc a speciei. Tot atunci, mai cred și în: victoria luminii asupra întunericului, victoria dragostei asupra urii, victoria vieţii asupra morţii.

Alalteieri umblam pe stradă complet anihilat, retrăind intens un moment urât al vieţii mele, umblam ca tăvălugul, cu muzica la maxim, total izolat de lumea exterioară, învelit de plastice, asfixiat de trecut. Din senin, o măturăreasă cu părul creţ mi-a dat cu o mătură de lemn peste picioare și m-a lovit atât de tare încât am mers șchiopătând o perioadă.

(apoi a început o nouă zi, despre care nu-mi mai amintesc nimic.)

Arhivă blog