miercuri, 19 octombrie 2011

In care se vorbeste despre plictiseala

In fiecare sâmbată dimineaţă merg la flohmarkt, încep să am ritualuri. Sâmbătă este ziua în care respir praful tuturor lucrurilor şi al uzurii inevitabile, tot stând aşa la limita intimităţii cu nişte oameni necunoscuţi, cu hainele purtate de fete tinere pe care le măsor din ochi, de la distanţă, sânii, picioarele, braţele, şi neplăcerea de a umple cu corpul meu spaţiul lor gol, fete mari cu spatele lat, cu picioarele mici, fete uriaşe cu sâni mici si păr lins si blond, fete punk revarsându-şi dulapurile ca pe nişte intestine pe jos, şi atingerea aproape lichidă a hainelor lor negre, şi nelinistea din ele, ruşi vânzând dulapurile unor bunici germane, haine de carnaval, pantofi numarul 35 ai unor femei cuminţi acum moarte, apoi standuri cu haine militare, standuri cu nasturi, cu statui, cu cutii, cu poze, cu hainele unor copii, si între toate glasul stident al negrilor şi esticilor şi asiaticilor, agitand în aer pantofi cu sclipici si rochii cu paiete, şi mirosul greu al şifonierelor descarcerate, hainele strânse într-o viaţă, acum inutile, străini cumpărand sutienele mari ale unor doamne, si fustele lor verzi din lâna moale si fină, si din nou mirosul, praf si molii si moarte, praful oamenilor frecandu-se de obiecte, frecandu-se de zile si decojindu-se ca fluturii, ca praful de pe fluturi, şi drept în mijloc, supremă garanţie a prezentului şi simbol al vieţii, standul cu cartofi prajiti cu maioneza si currywurst, îndreptându-şi în sus mirosul etern, ca pe o masivă coloană a infinitului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog